Nu cumpăra televizor fără acest ghid 2023

“Ce televizor să cumpăr 2023?”, o întrebare la care găsești răspuns în acest ghid în care converg concluziile mele despre modelele testate în acest an, deocamdată 5 la număr, în curs de completare.

O metodă în alegerea unui televizor este numărul de review-uri exprimate pe magazinele online. Sortarea după numărul de review-uri, descrescător și vezi model cu sute, nu exagerez, sute de review-uri de “5 stele” pentru un televizor de 500 de lei… 100 EUR, pentru că probabil, de fapt sigur (și pe bună dreptate) că…

PREȚUL este ditamai factorul determinat în alegerea unui televizor care, în primul rând, să facă ce presupune un TV să facă, anume afișarea unei imagini bune.

Eroarea ce o poți face când cumperi un televizor cu multe review-uri și preț promoțional (lichidare stoc) este să ratezi o apariție relativ nouă, inițial fără multe păreri, dar cu tehnologii noi.

Acuma, o combinație ideală între calitate, specificații, preț… este o provocare 🙂

Targetul meu NU este să prezint televizoare de top fără limită de preț, ci modele accesibile și poate cu cel mai bun raport preț / performanță – calitate – funcții.

După cum vezi și pe canalul meu de Youtube…

Review și tutoriale televizoare. Abonează-te pentru prezentări relevante!

…am testat anul acesta câteva modele de televizoare și sunt în măsură să-mi spun părerea cu privire la avantajele și dezavantajele unei mărci sau, mai specific, unui model. La fiecare exemplar încerc să punctez o serie de aspecte, de la o calibrare pentru a ajusta imaginea, măsor timpii de întârziere din momentul intrării semnalului prin portul HDMI și afișarea acestuia pe ecran (se numește Input Lag și este important pentru gameri), precum și cele mai importante capabilități SMART: web browser, media player, aplicații prestabilite etc.

Ce televizor să cumpăr 2023?…

Să desfacem “firul în patru” prin a răspunde la mai multe întrebări…

Ce marcă / brand de televizor să aleg?

Să începem cu o categorisire a televizoarelor după marcă și sistem de operare, și anume, principalii competitori:

  1. Samsung:
    Toate televizoarele smart Samsung vin cu sistem de operare TIZEN și astfel, toate au în comun aplicațiile standard.

    Am testat, în ordinea clasei din care fac parte:
    43CU7172 , 43CU8572 și 43Q60C .

    “43” (107 cm) din fața codului de model este diagonala. Spun asta pentru că am fost cumva dojenit de cineva… cum că nu am specificat ce diagonală are, de exemplu 43CU7172, desigur necunoscând modul de structurare al codului la Samsung.
  2. LG:
    Cei de la LG au adoptat sistemul de operare webOS. De fapt, mai corect ar fi de spus că și-au creat propriul OS.
    Am ales ca model de referință 43UR81003LJ .
  3. Sony:
    Android TV, aș zice că mai inspirați decât Samsung și LG.
    Aici încă cochetez cu ce model să iau la testare, și știind că Android TV este aproape similar de la un producător la altul, am ales momentan să testez o variantă foarte accesibilă ca preț de la TCL și anume 40S5400A. Dar cu siguranță voi lua și un Sony în teste, doar că prețul lor este cu o treaptă mai… piperat.

Dar am văzut că mulți, foarte mulți aleg televizoarele cele mai ieftine, Star-Light, NEI, Philips, Horizon.

De ce se cumpără extensiv TELEVIZOARE IEFTINE?

Pentru că acești producători au în ofertă cele mai mici prețuri. Vorbim despre televizoare de 32 inch (80 cm) la 450 de lei. Și da, mulți dintre utilizatori au nevoie doar de un televizor fără “briz-brizuri” gen smart, și alte figuri. Să aibă tuner digital, aș recomanda eu, să fie HD Ready, și gata, e ok.
Televizorul cu cele mai multe review-uri!

Ca să fiu și mai clar… în momentul de față, aproape orice televizor de buget are CEL PUȚIN aplicațiile știute de tot omul: Netflix, Youtube. Cu o imagine decentă, fără pretenții la sunet, dar preț redus, ba și la promoție (reducere la reducere cu discount suplimentar în weekend) și se vând la greu.

Ca o regulă generală: se știe ce manevre de marketing mai puțin ortodox fac magazinele, în special “pângărirea” unor eventuri gen BLACK FRIDAY, când de fapt le cumperi la preț întreg dacă nu cunoști cum a evoluat, de fapt, prețul unui televizor. Amenzile ridicole, în comparație cu profiturile, fac magazinele să se întreacă în promoții false.

Așadar, când îți pui întrebarea “ce televizor să cumpăr“, întreabă-te și “știu cam ce preț a avut acest model în ultimele 6 luni?”.

Mai departe, voi intra în detaliu pe categorii, și într-un mod cât mai concis voi puncta avantaje și dezavantaje despre fiecare…

Tizen, webOS, Android, Google TV, VIDAA? Televizoare cu “n” variante SMART

Când alegeți un televizor, este clar că modul de operare / organizare / update-uri / aplicații este definit de sistemul de operare.

Ca să încep într-o notă categorică și argumentată vă spun că mie personal cel mai mult îmi plac televizoarele cu Android. De ce?

  • Chiar și pe un televizor low cost, adică până în 1000 de lei (recomand acest model) sistemul rulează bine, fără întârzieri deranjante, anume “lag” în meniu. Este adevărat că un televizor Sony este combinația ideală între o imagine impecabilă și un Android care rulează perfect dar și prețul este de cel puțin 2,5 ori mai mare.
    Notabil este că un LG cu sistem webOS, chiar și model 2023, are un lag în a afișa de exemplu meniul sistem. Apare animație de loading, și chiar dacă am încercat să încarc de mai multe ori acel meniu, sau am revenit la el, sperând într-o formă de “cache”, tot sunt momente în care aștepți 2-3-7 secunde… Sau că încarcă cu întîrziere o categorie de opțiuni.
    Dar LG-ul are Magic Remote, asta ca să o spun și pe “aia caldă”, subiect la care revin mai jos.
  • Home screen-ul păstrat curat. Spre deosebire de Samsung care și-a populat (sau “poluat”) ecranul principal cu aplicații care sunt contra cost. Ba chiar nu te lasă să dezinstalezi aplicații cu care par să aibă un fel de contract de colaborare gen Netflix, Voyo etc. Dar Netflix este cazul fericit, și pe Android vine preinstalat și probabil cea mai bună alegere pentru un abonament la o platformă de genul.
    LG, are și el un home screen destul de bine conceput.
  • VLC Player instalabil, probabil cel mai bun mediaplayer nu doar pentru televizoare, ci și pe Android, Windows, etc. Odată că pot accesa muzică, filme din rețeaua locală prin protocol SAMBA. Nu depind, ca la Samsung / LG de standardul DLNA și anume un software de server media instalat pe un PC sau un server Synology. Nu că ar fi o mare problemă să instalezi dar ai alternativă de conectare cu user și parolă pe televizor. Plus că VLC are setări incomparabil mai avansate.

    Un alt avantaj este că, de exemplu TCL-ul nu știe să decodeze DTS, în filme, fișiere mkv… dar VLC are codec care cunoaște aceste standard, așa că nu aveți surprize neplăcute la rularea filmelor.
  • Update-uri în stilul Android, adică la zi, obișnuiți fiind cu actualizările telefoanelor. Samsung… de când lumea și pământul nu indică NIMIC despre ce anume au actualizat. Nici LG. La Android au log despre modificări, e drept că și ăsta cam generic, dar au ceva.
  • Mai multe aplicații utile.
  • Și lista continuă, probabil o voi completa pe măsură ce îmi aduc aminte sau constat. Oricum de reținut următoarea idee:
    Când e vorba de sistem de operare, Android TV mi se pare a fi cel mai ok.
  • Cel mai accesibil televizor cu Android

Bun, dar cum se poate ca Tizen de la Samsung și webOS de la LG să fie în dezavantaj când e vorba de sistem? Toate sistemele au de fapt la bază același LINUX, o revizie mai light. Păi televizoarele au evoluat și au devenit mai mult decât posturi TV:

  • LG de exemplu are chestii de remote meeting. Acces la Google Drive. Remote desktop connection.
  • Samsung nu se lasă mai prejos și oferă acces la Windows în cloud (dar încercându-l mi-a cerut cont de corporate să mă pot loga)
  • Toate au nVidia geForce Now, pentru gaming în cloud.
  • Web Video Caster, din nou. Toate. Bun de văzut filme online. Pe telefonul mobil, pe aplicația lor intri pe ceva site, acolo se detectează un stream video care-l poți pasa televizorului (cast). Versatilă aplicație…

…uite că Android TV le ia fața prin aplicații mai multe, mod de operare, latență scăzută.

Ca să nu uit: Android TV seamănă leit cu cel găsit pe Xiaomi Mi Box TV 4k, o “jucărie” externă cu care transformi orice televizor mai vechi, “prost” (non-smart) dar care are intrare HDMI, în televizor cu… Android și ai toate cele aplicații.

O să îmi rămână un semn de întrebare de ce Samsung și LG și-au făcut sisteme proprietare pentru televizor, în timp ce Sony, Philips au “sharuit” în liniște și pace același sistem. Android. Mi-am zis din start că au un avantaj. Probabil ceilalți au vrut să fie mai cu “moț” sau nu au plătit ceva licențe, deși Linux și implicit Android este open source. Sau poate nu au vrut să DEPINDĂ de Android, cum au avut de furcă telefoanele asiatice cărora li s-a retras dreptul de a folosi Google Play… În fine…

Ce avantaje au televizoarele LG cu webOS?

Magic Remote.
Punct.
Cel mai fain control, cea mai faină telecomandă tip “air mouse”. Ajută la orice e de completat, text în interfața web browserului, netflix, youtube. Tot ce înseamnă “scris” fără tastatură este mult mai lejer. Orice căutare în smart hub, aplicații… Din punctul acesta de vedere LG-ul dă clasă la Samsung, Sony, Philips, etc.

Dacă alegi și un OLED de la ei, ai un televizor pe cinste!

Vezi aici modelul testat:

Calibrare de imagine:

geForceNow, poate un abonament pe care l-aș plăti, pe lângă netflix:

Și mai sunt tutoriale ce le-am filmat pentru acest televizor: test panel (clouding), 8 setări pe care trebuie să le știi, Web Video Caster (rulare filme online), Game optimizer (panel jocuri). Vizitează canalul meu.

LG 43UR81003LJ, un model de luat in seama

Review și tutoriale televizoare. Abonează-te pentru prezentări relevante!

Dacă ți-au fost de folos prezentările, poți susține acest site prin accesarea acestui link dacă ai intenția de a cumpăra Televizor LG 43UR81003LJ .

Ce avantaje au televizoarele Samsung cu Tizen OS?

Latență scăzută la răspuns comenzi în meniu. Recunoaște tastatură și mouse pe USB dar nu în meniul sistem. Dar de exemplu în Netflix poți tasta titlul filmului la căutare. Sau în aplicația youtube. Deci să zicem că nu “plânge” după Magic Remote-ul de la LG. Suportă și HUB USB.

Am făcut un tutorial mai lung despre 43Q60C, pentru că este și modelul cu panel QLED, un ecran luminos… foarte luminos. Tot aici puteți vedea modul de instalare, teste, smart. Partea SMART este similară și pentru seria CU7172, modelul mai accesibil ca preț.

De la browser, mediaplayer, calibrare culori, teste ecran, toate le puteți vedea în clipul de mai jos.

Prezentare (aproape) completă:

Review și tutoriale televizoare. Abonează-te pentru prezentări relevante!

Ce televizor să cumpăr 2023? Concluzie

În general, aproape orice marcă are televizoare entry-level, midle și high end. Samsung, LG, Sony au paneluri diverse, performanțe diferite și deci ce vă pot eu arăta este în primul rând caracteristicile generale ale sistemului de operare (cum “arată SMART-ul din ele”. Aplicațiile. Iar în unele cazuri performanța display-ului în jocuri, claritate (rezoluție), imagine, unghi de vizualizare totul diferă în funcție de buget.

De exemplu eu acuma știu că urmează să aibă un preț și mai redus modelul de gaming de la TCL, dar care are diagonală minimă de 55 de inch. Dar suportă VRR și este lăudat la capitol calitate, așa că aștept momentul potrivit să-l cumpăr, să văd ce poate și să-l vând resigilat. Te interesează? Vezi pe youtube noile prezentări.

De ce să te abonezi la canalul meu de Youtube?

  • Vei vedea prezentările celor mai noi televizoare,
  • Ai posibilitatea să cumperi la preț redus televizoarele resigilate, asta însemnând preț mai mic decât orice resigilat de pe eMag, pentru un model anume,
  • În videoclipuri organizez tombole sau produse “give-away” practice în utilizarea televizoarelor: telecomenzi, convertoare audio sau video, ba chiar și televizoare. Donații,
  • Fără spam şi articole generate “din burtă”, fără review-uri făcute după “raft” sau specificațiile producătorului. Cum poți face review pentru un produs ce nu-l ai, fizic, în teste? Poveşti… Cum poți explica potențialului utilizator avantaje si dezavantaje pentru un model si sa faci compararii daca te bazezi doar pe prezentarile de tip marketing de pe site-urile producatorilor?
  • Prezentarile mele nu sunt sponsorizate. Nu caut sa favorizez nicio marca, doar imi expun părerea în mod obiectiv!
  • Review și tutoriale televizoare. Abonează-te pentru prezentări relevante!

Cum poți cumpăra un televizor de la mine?

Simplu, consultă pagina de televizoare resigilate și vezi statusul / prețul fiecărui televizor prezentat. Îți garantez că un resigilat de la mine are acte, factură, garanție și a fost utilizat cu grijă și în limita timpului de review. Reambalat corespunzător. Găsești datele de contact pe pagina: televizoare de vânzare la preț redus .

Review modele discutate

  1. Televizor Samsung 43CU7172 50CU7172 55CU7172
  2. Televizor Samsung 43CU8572 50CU8572 55CU8572
  3. Televizor LG 43UR81003LJ 50UR81003LJ 55UR81003LJ
  4. TV Samsung seria Q60C

Posted

in

by

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *